Primavara se apropie cu alaiul ei de flori. In cinstea ei gradinile prind culoare. Albul imaculat al palcurilor de ghiocei este luat de movul toporasilor, rozul zambilelor, galbenul branduselor, albul-argintiu al lacramioarelor sau narciselor si rosul aprins ori galbenul rupt din soare al lalelelor. Asteapta la rand mixandrele, bujorii, liliacul si trandafirii.
In fiecare zi ma bucur de florile intalnite in calea mea. Florile primaverii sunt parca cele mai gingase din toate.
Fiecare floare are o legenda. Daca vreti sa aflati legendele florilor primaverii ati venit in locul potrivit, pentru ca de azi, mi-am propus sa va spun cate o legenda a florilor de primavara.
LEGENDA VIOLETEI
Ghioceii inca nu si-au scuturat petalele si violetele ( toporasii) vin sa umple crangurile si gradinile cu parfumul lor. Abia se incalzeste pamantul, si florile se deschid ca niste aripi de fluturi movalii deasupra frunzelor ca niste inimioare verzi.
Legenda spune ca micutele flori s-au nascut din dorul de parinti al unei fete maritate departe de casa. Violeta era singura comoara a parintilor ei – frumoasa ca nimeni alta, gingasa ca o floare si harnica ca o albina.
De cum se desprimavara, fetele din sat plecau la padure dupa flori. Regele gheturilor a zarit-o pe Violeta si inima lui de gheata s-a topit pe loc. A cerut-o de sotie, sa-i insenineze cu zambetul ei cald zilele mohorate de iarna din imperiul lui de gheata. Parintii fetei nu au primit cu bucurie cererea, dar, de teama ca iarna se va pune stapana pe satul lor, s-au invoit sa-i dea mireasa.
A plecat Violeta pentru totdeauna din casa parintilor, dar s-a rugat de rege sa le lase parintilor un dar de pret, care sa le aminteasca de ea in fiecare primavara. In urma pasilor ei, au rasarit micutele violete, delicate ca frumoasa fata si cu parfum suav, ca sufletul ei curat.
Violeta mai este cunoscuta sub denumirea de toporas, micsunea, tamaioara, floare domneasca, carligel, cocosel, pantofiori.
Simbolizare- toporasul este simbol al iubirii si al fertilitatii.